După patru victorii și un eșec în Liga Campionilor, echipa pregătită de Adi Vasile a plecat astăzi la Ljubljana, pentru întâlnirea cu Krim, formație aflată pe penultimul loc al grupei, cu trei puncte din cinci meciuri.
Elizabeth Omoregie, una dintre „tigroaicele” care au jucat la Krim, este conștientă de importanța partidei. „Este minunat să fii pe primul loc, dar știm că lucrurile se pot schimba rapid, așa că suntem foarte concentrați la acest meci. Cu siguranță, pentru mine va fi un meci încărcat de emoții”, spune handbalista de la CSM București.
Și tehnicianul Adi Vasile trage un semnal de alarmă și le transmite fetelor sale că nu este cazul să-și subestimeze adversarul. „Este ultima deplasare pe care o vom avea în Liga Campionilor în această prima parte.
Krim este o variantă multă îmbunătățită față de anii trecuți, joacă de peste șase ani cu același antrenor și asta contează enorm. Noi trebuie să ne vedem de jocul nostru, eu m-am vizualizat mereu pe primul loc, așa cum suntem acum, pentru asta muncesc zi de zi”, mărturisește antrenorul.
CITEȘTE ȘI: Sentimentul de déjà-vu – experienţa ciudată pe care încearcă să o deslușească oamenii de ştiinţă / VIDEO
5-1 pentru CSM la „directe”
Ultima vizită a formației din București la Ljubljana nu reprezintă deloc o amintire frumoasă, „tigroaicele” fiind învinse la un gol. Aceasta a fost singura victorie a echipei slovene din ultimele șase întâlniri directe, celelalte partide fiind câștigate de CSM.
„Nu mă gândesc la alte partide foarte mult, nici dacă sunt câștigate. Era altă situație atunci, altă poveste acum două sezoane, deci nu sunt multe puncte comune”, mai spune Adi Vasile.